Smîntînică (^_^)

   Te-am cunoscut în prima zi a lunii septembrie, 2007. Era întâia ta zi de grădiniță. Alergai continuu cu obrajii rumeni, cu fruntea plină de sudoare. Ce griji să fi avut? Aveai 3 ani și 2 luni. Pășisei într-o lume nouă pentru tine, grădinița. Nu erai cu lacrimile în ochi, ducând dorul părinților tăi, așa cum erau ceilalți colegi ai tăi. Tu erai dornic să explorezi, să descoperi misterele lumii în care tocmai poposisei.

   Timpul a trecut și ai crescut sub ochii mei, Vlad. Îmi aduc aminte de toate peripețiile tale... ritmul tău propriu, meticulozitatea cu care îți doreai să termini fișele de lucru, deși copiii finalizaseră deja lucrările și erau, poate, prinși în alte activități cu doamna Dana sau domnișoara (pe atunci) Lelia...    
   Talentul cu care îți interpretai fiecare rol de la serbare (nu am să uit cum ai parodiat lupul din Scufița Roșie, spre amuzamentul părinților), înclinația spre limbile străine, dar și discuțiile haioase pe care le purtam legate de Vio, de jocurile mamei, de Aurel "Blaicu ":)))), primul pat de lângă ușă în care dormeai după-amiezile, sunt doar câteva dintre amintirile ce îmi vin acum în minte din perioada grădiniței. Ai crescut, ai plecat la școală, ai început o nouă etapă. Credeam ca acolo se va sfârși legătura dintre noi doi, dar nu, nu a fost așa!

   La scurt timp, am început să lucrăm din nou împreună, perioadă în care am descoperit în tine o ambiție și un potențial de admirat. Dincolo de materia parcursă împreună, am devenit buni prieteni și întâlnirile cu tine erau o plăcere, deși uneori uitai caietul, întârziai sau rătăceai cărțile. Am înțeles, ACESTA EȘTI TU!

   Anii s-au scurs și azi implinești 12! 9 ani de Vlad Smîntîna pentru mine! 6 ani de când mă faci mândră de progresele tale, 6 ani în care mi-ai demonstrat că munca mea cu tine nu a fost în zadar. 6 ani de morală, de discuții contradictorii, dar frumoși ani. A fost greu, știu! Schimbările din viața mea, dar mai ales din viața TA, m-au făcut să văd sensibilitatea pe care o deții, dincolo de capul pierdut printre nori.

   Chiar dacă universul tău s-a rupt în două, ai ținut capul sus și ai avut maturitatea necesară să accepți realitatea. Te întrebi cumva care-i aceasta? Realitatea e că ai doi părinți care te iubesc mai presus de orice pe lumea aceasta și știi că ți-am spus-o continuu în numeroasele noastre discuții purtate pe această temă. Ai un TATĂ care, deși e la mare departare de tine, te poartă în sufletul lui necondiționat și se gândește veșnic că problemele vieții nu vor schimba nicicum dragostea de tată și legătura dintre voi doi. Nimeni, NICIODATĂ, nu-ți va lua locul din inima lui. Ai o MAMĂ, nebună, nebună după tine, care muncește fără oprire să-ți ofere tot ce se poate. Te iubește cum numai o mamă își poate iubi copilul. Ea și-a ancorat întreaga-și viață și speranță în tine, Vlad! Ești lumina ochilor ei, ești exact ceea ce o face să lupte să meargă mai departe, deși sufletul i-a pus atâtea piedici în ultimul an...

   Ești un copil minunat și norocos,Vlad, iar eu sunt bogată sufletește că fac parte din viața ta!

  Să fii sănătos, deschis la minte și în suflet, să te bucuri de oamenii dragi din viața ta și să ai noroc în toate! Să vă trăiască, dragii mei, Laura și Vali, iar dacă vreodată aveți vreun dubiu că nu ați facut nimic bun cât ați fost împreună, priviți feciorul ce vă saltă inimile în sus de bucurie! Indiferent pe ce cărări vă va purta viața voi veți rămâne SINGURII părinți pentru Vlad, iar el va fi puntea de legătură dintre voi doi! Bucurați-vă, e o zi importantă pentru voi toți!

    LA MULȚI ANI, Smîntînică!

COPILARIA- INIMA TUTUROR VARSTELOR

COPILARIA ESTE UN TARAM MAGIC.NU STIM CAND SI UNDE INCEPE SI NU STIM CAND SI UNDE SE TERMINA.NE TREZIM DOAR CA SUNTEM COPII,CA AM IESIT DIN COPILARIE,UNEORI FARA SA O FI TRAIT DIN PLIN.

APOI,PE MASURA CE TREC ANII,PE MASURA CE NE MATURIZAM,NEBUNIA SI EXUBERANTA COPILARIEI DISPAR.DEVENIM MAI SERIOSI, ZAMBIM MAI PUTIN, NU NE MAI BUCURAM DE ORICE LUCRU MARUNT CE NI SE OFERA.

CE-I PASA COPILULUI CAND MAMA SI TATA SE GANDESC LA NEAJUNSURILE VIETII, LA CE POATE SA LE ADUCA ZIUA DE MAINE, SAU CA II FRAMANTA ALTE GANDURI DE INGRIJIRE?

IN SUFLETUL UNUI COPIL E ATAT DE MULTA SPERANTA SI DRAGOSTE…COPIII AU FELUL LOR DE A VEDEA LUMEA SI SUNT SINGURII CARORA NU LE ESTE FRICA DE VIITOR.

MERITA SA LUPTI PENTRU A CASTIGA INCREDEREA UNUI COPIL,CACI INIMA LUI E MAI PRETIOASA DECAT O COMOARA,MAI FRAGILA DECAT O FLOARE,MAI BOGATA DECAT INTREAGA AVERE A LUMII.

E ATAT DE GREU SA II AJUNGI LA SUFLET, INSA E O AVENTURA CARE MERITA 

INTR-ADEVAR TRAITA.

ACEASTA AVENTURA EU AM TRAIT-O ALATURI DE FLUTURASI TIMP DE 3 ANI. AU FOST EPISOADE FRUMOASE SAU MAI PUTIN FRUMOASE CARE SI-AU PUS AMPRENTA ASUPRA VIETII MELE SI CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU AM REUSIT SA TERMINAM CU BINE IMPREUNA ACEASTA ETAPA.

DE MAINE, FIECARE VA MERGE PE DRUMURI SEPARATE.NE DESPARTIM DE “CLASA ALBASTRA”.LASAM GRUPA FLUTURASILOR UNII PENTRU ABECEDAR SI SOCOTITOARE.DAR NIMIC INSA NU NE VA FACE SA UITAM DE MINUNATELE CLIPE PETRECUTE IMPREUNA.

CU SIGURANTA,CU TOTII NE VOM AMINTI DE : NAZDRAVANIILE FRATILOR CRUCERU, DE PRIMA LOR POEZIE LA SERBARE, DE PASIUNEA LUI LUCA PENTRU MASINI, DE PERIOADA DE ACOMODARE SI LACRIMILE VARSATE IN PRIMELE SAPTAMANI DE GRADINITA.

 NU VOM UITA NICI:

*DANSURILE LUI DAVID NEAGU

*METICULOZITATEA LAVINIEI

*STRALUCIREA DIN OCHII LUI ANDREI RAC

*GINGASIA LUI FILIP

*SENSIBILITATEA LUI LUCA DINCULESCU

*PROGRESELE LUI IULI SI ANDREI IN LIMBAJ

*GHIDUSIILE LUI PETRU

*PERSONALITATEA PUTERNICA A LUI MIHAI

*PERSEVERENTA ERIKAI

*ZAMBETUL LUI LARY

*LACRIMILE LUI LUKA SEBE

*RITMUL LUI LUKA GEORGESCU

*AMBITIA LUI RAZVAN

*PASIUNEA LUI VLADUT PENTRU DINOZAURI

VOM RAMANE CU :

*GHIDUSIILE LUI VICTOR

*VESELIA LUI VLADI

*SPECTACOLELE LUI ALICE

*ZAMBETUL ALMEI

*PERSEVERENTA LUI ERIC

*PRIETENIA LUI DAVID HOBINCU

*BUCURIA GABITEI

*ANASTASIA CEA RESPONSABILA

*AMBITIA ANEI MINDRU

ASA VETI RAMANE CU TOTII IN SUFLETUL MEU SI VA DORESC SA PASTRATI TOATE ACESTE CALITATI , SA NU LASATI SA VI SE PIARDA VESELIA SI SUFLETUL DE COPIL…  SPER CA DASCALUL CE VA VA INTAMPINA DIN TOAMNA SA VA INTELEAGA SI SA VA ACCEPTE EXACT ASA CUM SUNTETI!

VA MULTUMESC PENTRU CA ATI FACUT PARTE DIN VIATA MEA SI MI-ATI BUCURAT ZILELE ACESTOR ANI!

IAR DVS, DRAGI PARINTI, VA DORESC SA LE FITI ALATURI TOT TIMPUL,SA LE INDRUMATI PASII CU RABDARE IN TAINELE SCOLII SI SA II OCROTITI PENTRU A NU UITA CA ATAT TIMP CAT EXISTATI, EI VOR FI MEREU COPII…

Disciplina Fara Drama

   2 aprilie... ma trezesc cu noaptea-n cap sa ajung la capatul celalalt al Bucurestiului. Prietena mea, obisnuita sa traverseze capitala zilnic, ma avertizase ca trebuie sa o luam din loc devreme, pentru a ajunge la timp. Unde? La conferinta sustinuta de Tina Payne Bryson, Disciplina Fara Drama. Cine este Tina Payne Bryson? Este psihoterapeut pentru copii si adolescenti, directorul de parenting la Institutul Mindsight si specialist in dezvoltarea copilului la Scoala Saint Mark din Altadena, California. Se anunta o zi lunga si interesanta.

    Dupa aproape un ceas si jumatate, ajungem la destinatie. Organizatorii aveau totul pus la punct. Ne-am luat cele necesare si am ocupat un loc in sala. Am aruncat un ochi in programul zilei si parea interminabil. In scurt timp, s-au facut prezentarile si Tina, cu un zambet cald, a inceput cu ilustrarea unei imagini : urma unei palme pe corpul unui baietel. Ce faci, ca si parinte, cand iti vezi copilul lovit? - Ripostezi, asa-i? Dar ce faci cand cel care a lovit este celalalt copil al tau? De aici a pornit totul.

    Am stat timp de 8 ceasuri cu urechile ciulite, asa cum sta Victor la povestile dinainte de culcare. Pauzele scurte nu faceau decat sa ne strarneasca si mai mult curiozitatea. Voi reda in cateva randuri ce a inseamnat pentru mine aceasta conferinta despre disciplina dincolo de drame si haos emotional...

   In zilele noastre, cand auzim cuvantul DISCIPLINA, ne gandim la consecinte si pedepse, ori disciplina eficienta nu inseamna numai sa descurajam un comportament nedorit ori sa incurajam unul dorit, ci si sa ii invatam pe copii abilitatile necesare si sa cultivam conexiunile cerebrale care ii vor ajuta sa ia decizii mai bune si sa se controleze mai bine pe viitor. Ei au nevoie de experiente un urma carora sa invete lectii.

   Inainte de a reactiona la un comportament inadecvat, adreseaza-ti pentru o clipa 3 intrebari simple: de ce s-a comportat astfel?, ce lectie vreau sa ii dau in acest moment?, cum as putea sa ii ofer cel mai bine aceasta lectie?... De cele mai multe ori copiii izbucnesc pentru ca nu au capacitatea de a-si regla starile emotionale si de a-si controla impulsurile.

   Disciplina este esentiala si ea are la baza o relatie de iubire si respect intre adult si copil. Fara amenintari ori atitudini care transforma adultul intr-un inamic.. Primul pas in disciplina este sa acordam atentie emotiilor copiilor, sa privim dincolo de comportament. Copiii au cea mai mare nevoie de noi atunci cand sunt suparati sau au o criza de furie.

   Cel mai nepotrivit moment pentru o lectie este acela cand copilul este suparat. (se afla in "red zone"). Atunci el nu se poate concentra la ceea ce noi incercam sa ii transmitem. Daca alegem sa ii oferim o "lectie" atunci, atentia lui acordata comportamentului sau va cadea pe atitudinea noastra. ("Esti rea, pentru ca ma pedepsesti!"). Principala noastra datorie e sa il ajutam sa se linisteasca , astfel incat sa iti poata recapata controlul. Ne conectam emotiilor lui ( il aducem in "green zone"), se linisteste si astfel, este pregatit pentru a ne asculta. Este momentul in care comportamentul lui poate fi redirectionat..

   Chiar si atunci cand spunem NU comportamentului copilului, trebuie sa spunem intotdeauna DA emotiilor sale si perspectivei pe care o are asupra situatiei.

   V-ati pus vreodata in pielea celor mici? Cand nu ati avut chef sa faceti curat, v-a luat cineva lucrurile si le-a "dus la alti copii"? Cand ati fost nervosi, v-a trimis cineva in camera voastra? Puteti sa ascultati o alta opinie, atunci cand simtiti ca sunteti irascibili? Copiii sunt la fel! Singura diferenta e ca noi suntem adulti, gestionarea emotiilor noastre are loc la un alt nivel. Sunt copii, nu sunt niste "monstruleti"ce vor sa ne toace creierii. Ei nu o fac voit. Este modul lor de a-si controla comportamentul. Dati-le TIMP si EXPERIENTE!

   Am intalnit parinti care nu isi lasa copiii sa faca tantrum de teama reactiei celor din jur. Si eu mai am momente cand ma tem de acest lucru. E firesc! Dar de la Tina, mama a trei baieti, am inteles ca nu exista parinti care sa nu isi iasa din fire. La fel de bine stiu ca nu exista reteta pentru a disciplina copiii. Metoda se gaseste in functie de nevoile copilului. Asta nu inseamna ca ii iubim mai putin.

   Conferinta a luat sfarsit, iar cele 8 ore mi s-au parut atat de scurte... As fi vrut sa o intreb atatea... Am plecat acasa cu sufletul impacat. "Nu sunt o mama rea, iar la gradinita ma descurc", imi spuneam in gand. Dupa acea zi, consider ca mi-am imbogatit experienta considerabil. Am pus in aplicare si ca mama, si ca educatoare cele invatate. A functionat!

   De atunci, ma macina cateva aspecte:
* de ce Casa Corpului Didactic nu organizeaza asemenea conferinte pentru toti profesorii? Astfel, nu am mai avea copii de gimnaziu, de liceu, frustrati ca dascalii nu ii asculta si nu se mai apropie de ei si ce rost are isi mai deschida sufletul? (conectarea la emotiile lor, lipseste cu desavarsire, cum sa le redirectionezi comportamentul?).

* schimbarile societatii in care traim au stirbit relatia parinte-copil. Cati dintre parinti mai au energia sa vina acasa, dupa ce sefu' i-a dat 10 dosare in plus de analizat, sa se intrebe DE CE Costel il loveste pe Ionica in parc? Ce este DINCOLO de acest comportament? Poate Costel vrea mai mult timp cu mama, stoarsa de la serviciu. Ce face parintele? "Hai acasa! Ai lovit un copil si pentru asta esti pedepsit! Fara parc si fara desene!".

* judecam mult prea repede modul celorlalti de a-si educa micutii. Probabil daca noi, adultii, ne-am lasa copiii sa se manifeste EXACT asa cum simt ei, incercand sa descoperim care este CAUZA acestor comportamente, copiii ar trece mai usor peste tantrum. Dar cata hotarare sa ai, sa lasi copilul sa se tavaleasca, cand privirile din jur sunt atintite asupra ta? Ba mai mult, mai si auzi "ïn soapta" : "Ia-l , doamna, de acolo! Daca nu stii sa il educi..." Exista oare "carte de bucate"pentru educatie?


   Subiectul este de departe abordabil din multe alte puncte de vedere. Va recomand cu drag cartea "INTELIGENTA PARENTALA" unde puteti gasi o sumedenie de exemple si explicatii
ce va vor da de gandit asupra acestei teme.

   Pana atunci, iubiti-va copiii, lasati-i sa se manifeste, sa fie veseli si oferiti-le TIMP SI EXPERIENTE.!

   LECTIILE vor veni negresit!

   O zi plina de zambete va doresc! :)

In cautarea parcului secret😊

Joi... ziua in care EA a venit din nou pe la NOI. Cine suntem NOI? Doamna Fluturica si Victor, fluturelul meu. Un pusti tare nazdravan de vreo 4 ani si 9 luni.

 Este fiul si invatacelul meu. Sunt mami si "doamna" lui. Ne iubim tare mult. Ce afirmatie! Normal ca ne iubim, suntem mama si fiu, educatoare si prescolar, parteneri de joaca, prieteni si, uneori, soarecele si pisica. Da, da... exact asa! Sa nu imi spuneti ca nu aveti momente de "red zone" cu odrasla voastra, ca nu va cred!

 Fluturelul meu face ca fiecare zi sa fie o noua provocare, mai ales ca trebuie sa ma imparta zilnic cu alte 20 de suflete. Ii e greu sa accepte ca mamica saruta alte frunti, ofera genunchiul ei altor copii si imbratiseaza pe altcineva care nu ii este nici macar frate/sora/membru al familiei.

Eu incerc in fiecare zi sa imi stapanesc emotiile si fac fata acestor provocari. E bucatica rupta din mine, e lumina ochilor mei, dar cum sa il fac sa inteleaga faptul ca obiectul meseriei mele sunt alte suflete si nu pot ramane asa, nepasatoare la tot ceea ce aceste suflete simt? Traiesc cu speranta ca intr-o zi lucrurile se vor limpezi si feciorul va intelege ca vrea- nu vrea, voi ramane mamica lui si dupa ce eu si colegii lui vom urma cai separate. Pana atunci, leaga prietenii cu cei mai sus mentionati (sau macar incearca?)

Apropo de prietenii, ajungem la EA... Cine este ea? Am sa va explic de indata! Stiti voi povestea despre Alice in Tara Minunilor? EA este personajul principal, iar copilaria ei - filmul regizat dupa aceasta poveste. Si, ce sa vezi? Pe EA o cheama chiar ALICE! :)

Pe Alice o cunosc de aproape 2 ani. A venit la mine in grupa cu un zambet larg, purtand dupa ea 2 parinti ce pareau hotarati ca stiu ce vor de la gradinita. S-a si dovedit acest lucru! Imi aduc aminte cum taticul ei o fotografia, dorind, parca, sa prinda in acele fotografii toate emotiile copilei. Mamica, o simpaticuta cu ochii mari si luminosi imi punea fel de fel de intrebari. Imi placea! "Sunt parinti interesati, inseamna ca au copil bun."- gandeam eu.

Dar ceea ce a urmat, m-a surprins intr-un mod atat de placut... Alice mi-a adus la cunostinta despre Gasca Zurli. In fiecare zi imi canta Ursuletul Martinel. O noua zi, un nou personaj. Stia atatea personaje de poveste si atatea cantecele! Cum sa nu o indragesti? Partea frumoasa era ca si ei parea sa ii placa in grupa noastra. :) Un copil prietenos, care iubea tot in jurul sau. Acum este la fel de iubitoare si ma surprinde in fiecare zi petrecuta impreuna.

Intre Alice si Victor e fix o luna diferenta. Victor e mezinul. Probabil ca si acest lucru i-a apropiat. Intre ei 2 s-a legat o prietenie frumoasa. Ce poate fi mai frumos pentru o mama decat sa vada ca fiul ei are un partener de joaca si pentru o educatoare sa remarce astfel de prietenii intre 2 prescolari ai sai?

Desigur, prietenii fara suparari nu prea se poate. Stau 5 zile pe saptamana in preajma lor, am fost arbitru de nenumarate ori si incercam sa le explic ca e normal sa se mai supere. Si eu ma mai supar pe prietena mea ca nu ma asculta uneori cat mi-as dori. Si prietena mea se necajeste ca uit sa o sun, sa o intreb daca are nevoie de ajutor. Cu totii avem momentele noastre de cumpana cu prietenii. Asa si cu ei.

"Doamna, dar Victor ma necajeste!" . "Mami, lui Alice nu ii plac glumele mele!"... acestea-s doar doua reprosuri "light"...:) Printre lacrimile si nemultumirile lor in momente de tensiune, ii privesc pe amandoi si imi dau seama cat sunt de scumpi. Cat de mult tin unul la altul si cat "sufera" unul "din cauza" celuilalt. Bineinteles, in cateva minute, camarazii trec in "green zone" si revin la Robin si Marion, la Judy si Nick, la Jake si Printesa-pirat, Izzy.

Azi am asistat la un nou episod din prietenia lor. M-au plimbat tot cartierul sa gasim parcul secret. Alice il stia deja, isi dorea sa il vada si Victor. Se tineau de mana, el ii cara umbrela, ea isi purta cu grija in brate "Tweety-ca". Erau preocupati de traseu. Ma simteam asa mica in spatele lor... As fi vrut ca timpul sa se opreasca, sa ii admir intruna. Nu s-a putut. Am imortalizat momentul... Norocul nostru ca ploaia se oprise. O placere sa simti miresmele primaverii si sa te bucuri de rasetele si poznele alor nostri. L-am gasit! Parcul secret nu mai e un mister! De-acum il cheama Parcul Ursulet. Le-am promis ca mai mergem la vara acolo, cand e vacanta. Sa vina vara!!!!!

Un lucru este cert: prieteniile la varsta aceasta minunata sunt pline de surprize, de avalanse de emotii, dar protagonistii conteaza unii pentru ceilalti. Recitind postarea, mi-am dat seama ca trebuie sa scriu cat mai curand ce e cu "green" si "red zone" ( o experienta grozava) si va trebui sa va prezint alte prietenii pline de aventura la care asist zi de zi (Slava Domnului, sunt multe si total diferite).

Si, cum nimic nu este intamplator, am sa va postez un citat din cartea primita in dar de la o prietena draga mie a lui Helen Exley ("Prietenie"). Am ales citatul pentru ziua de azi. 😊

Seara frumoasa si vesela,

Sufletul cunoaste termenul "dizabilitate"?

http://www.livebiz.ro/video/unul-dintre-baieti-este-bogat-iar-celalalt-sarac/

Dincolo de dizabilitati... este ceea ce inca imi strapunge fiecare cotlon al mintii.

De ceva vreme, am tot aflat despre educatia incluziva... concept, principii, exemple de bune practici (pe o mare parte dintre ele le-am identificat si in activitatea mea la clasa). Impreuna cu colegele mele am pregatit, organizat si sustinut cerc pedagogic cu acesta tema. Invitati de seama "de mai sus", alai de educatoare, profesori din scoli speciale, si un parinte. 

Aveam emotii... S-a prezentat partea teoretica, lucru bine pus la punct, s-au expus exemple de bune practici, jocurile pregatite s-au desfasurat cu succes, totul mergea ca uns... Partea care m-a marcat a inceput cu discursul unei doamne profesoare de la o scoala speciala. Dumneaei a prezentat cu atata emotie ce inseamna sa lucrezi cu astfel de copii, incat lacrimile nu au intarziat sa apara. Cand spun "astfel de copii", ma refer la copiii cu Cerinte Educative Speciale. Am uitat sa specific faptul ca a face  educatie incluziva inseamna sa incluzi copii cu CES in invatamantul de masa.

Revin la doamna profesoara... O profesionista care, dincolo de obiectivitatea cu care a pus problema tratarii copiilor cu CES de catre sistem, a lasat sa se remarce pasiunea pe care o are pentru meseria sa. O pasiune ca intalneste piedici la tot pasul. Legea 6, saracia copiilor, nepasarea autoritatilor. Sustinea povestile de viata a "copiilor" dumneaei si trauma suferita de acestia in incercarea de a tine piept societatii noastre.

Ascultand-o, mi-am dat seama cat de important este sa ascultam mesajele trimise de copiii cu CES. Intamplarea face ca acum 5 zile sa particip la conferinta "Disciplina fara drama" si sa am inca in minte faptul ca orice comportament transmite un mesaj. 

Da, dragii mei, fiecare copil cu CES transmite un mesaj. Ii asculta cineva cu adevarat? Suntem dispusi sa vedem dincolo de dizabilitatile lor si sa le descoperim latura care ii face speciali? Ne dorim CU ADEVARAT sa ii includem in viata noastra, a celor "normali"? Avem toleranta necesara sa le cunoastem povestea si sa ii acceptam in jurul nostru? Este trist ca societatea noastra nu ofera conditii optime pentru a include astfel de copii in invatamantul de masa. Stiu, e nevoie de specialisti, de shadows, dar mai presus de toate, e nevoie de latura noastra UMANA si de TOLERANTA pentru a-i ajuta intr-adevar sa progreseze.

Va spuneam la inceput, ca, pe langa alaiul de cadre didactice, am mai invitat si un parinte. Parinte ce a stat " cuminte" si a ascultat doua ore si ceva polologhia noastra (asa-s educatoarele, vorbesc mult... mai ales cand se intalnesc vreo 50... imaginati-va cand toate au impartasit cate putin din experienta lor). 

Cand am invitat aceasta mamica sa adreseze cateva cuvinte, discursul dumneaei a inceput asa: "Ma numesc.... si am acceptat faptul ca baietelul meu este un copil cu nevoi speciale." Liniste deplina! Cele 50 de "gasculite" si-au atintit privirile spre mamica. Vocea tremuranda, ochii inlacrimati au doborat, in cateva secunde, toata incercarea noastra de a transmite cat mai sugestiv ce inseamna incluziune, incercare la care am muncit saptamani bune. Acest parinte a reusit sa transmita in cateva clipe ceea ce noi am pus la cale de ceva zile. 

M-am cutremurat... O priveam si nu puteam sa nu ma gandesc, mama fiind, cat de norocoasa sunt. Ne-a povestit despre experienta pe care o traieste de 5 ani si 4 luni, despre piedicile sistemului si despre dragostea pentru copilul sau ce nu ii da voie sa renunte. Care este cheia succesului in astfel de cazuri, va intrebati? Eu am aflat-o. ACCEPTAREA! Am norocul sa cunosc copilul "parintelui". Copil minunat, cu progrese remarcabile, cu potential si pasionat de bufnite si limbi straine. Ii place sa cante, sa danseze si sa fie vesel. Da, da, ati auzit bine! La prima vedere, ai putea spune "bietul de el". Dar nu e cazul!  Maine-poimaine il vedem translator, cercetator sau te miri ce... Asta daca noi stim sa vedem DINCOLO DE DIZABILITATI. Putem???

Fiecare copil e unic, EDUCATIA INCLUZIVA  presupune ACCEPTARE, TOLERARE, COOPERARE, NONDISCRIMINARE, VALORIZARE. 

Asadar, parinti, bunici, profesori, educati-va copiii sa fie toleranti cu cei din jur, sa nu intoarca spatele si sa plece, sa afle povesti noi, sa traga concluzii pertinente si sa priveasca DINCOLO DE DIZABILITATI... 

Yes, I did it!!!! :)

De mult timp ma gandeam sa astern undeva gandurile mele, insa experientele traite in ultima vreme m-au convins ca TREBUIE sa fac ceva pentru a le transforma in amintiri "retraibile". Asa ca, welcome to my blog!!!! De ce DoamnaFluturica? Pentru ca lucrez ca profesor in invatamantul prescolar, iar grupa mea se numeste Grupa Fluturasilor. Copiii altor colege ma striga doamna Fluturica. 😊 Mai multe despre mine, intr-o postare viitoare, ce nu va intarzia sa apara! O zi frumoasa si vesela va doresc!😘